Arhiva consiliere psihologica online

 

Pseudonim: eveline

Varsta pacient: 40

Profesia: Inginer

Sexul pacientului: femeie

Considera ca a avut o copilarie nefericita: da

Despre copilaria nefericita: Parintii mei nu s-au inteles niciodata. Cazurile de violenta au fost foarte frecvente, iar tata nu a tinut nicodata cont ca sunt si copii de fata, atunci cind el le batea mama.Nu am inteles niciodata de ce nu au divortat. Au fost amandoi profesori si ar fi trebuit sa fie un exemplu bun pentru copii lor. Tata a fost foarte exigent si cu noi, copii. Nu am avut voie sa ne alegem singuri facultatea pe care doream sa o urmam si a trebuit sa urmam o facultate pe care ne-a ales-o el...

Doresc sa va cer sfatul in ceea ce priveste relatia mea cu sotul meu, sau mai bine spus comportamentul acestuia.Amandoi provenim din familii in care au existat probleme...

 

 

 

 

Draga Eveline,

 

            Povestea ta este impresionanta. 

 

            Remarc,pentru inceput, ca esti capabila sa surprinzi elemente biografice esentiale pentru a crea legaturi cauza-efect in comportamente actuale ale tale sau ale sotului tau. Asta e o calitate-premisa   a reusitei unei terapii.

 

            Exista o anume “igiena “  psihica, despre care  invatam sau nu, la fel cum invatam din comportamentul parintilor nostri alte forme ale igienei: ce e bine, ce e rau , ce e rusinos, ce trebuie sa faci pentru a fi “curat”, cand, cu ce, cu ce frecventa etc.  

 

Ai avut experienta ‘’ingrijirii” mamei tale fata de propria persoana? Dar sotul tau? A avut el oare aceasta experienta? Nu conteaza atat de mult ce ne spun mamele noasre sa NU facem, ci ce am vazut la ele ca au facut, pana unde au putut suporta, cat au fost ‘’capabile’’ sa-si ignore propriile nevoi. Nu conteaza faptul ca ele ne-au invatat sa nu stam cu un barbat care ne bate, ci faptul ca am vazut ca mama noastra a putut suporta inclusiv bataile, umilintele...si toate acestea cu o justificare complexa, conform unor valori care erau si ele mai mult sau mai putin personale.

 

            Cum crezi ca se simtea sotul tau cand mama lui facea sex in prezenta copiilor, starnindu-i gelozia ? Evident, neiubit; iubirea ei era orientata in mod echivoc spre altcineva. A invatat astfel ca forma de manifestare ‘‘suprema’’a iubirii e sexul. Dorindu-si de la tine sa faci  sex  cu el in fiecare zi, iti cere dovada incontestabila a iubirii pe care i-o porti. Ce face atunci cand simte concurenta rudelor tale ,in timpul vizitelor? Sa declari, facand sex cu el in preajma rudelor, ca el este cel iubit si nu ei. Sa nu fi facut sex cu alt barbat si sa mai faci sex cu el este semn ca inca il mai iubesti.

 

Asa cum pentru a ne simti in siguranta, pentru a nu fi anxiosi ca adulti, e nevoie ca in copilarie sa fi experimentat sentimentul securitatii alaturi de parintii nostri, tot asa, pentru a ne simti ‘’demni’’ de iubire ca adulti e nevoie sa fi experimentat faptul de a fi iubiti de catre parintii nostri. In caz contrar cautam permanent dovezi,; orice este un semn pro sau contra. Nu putem creste, nu putem trece mai departe, pana nu ne raspundem la aceasta intrebare : merit sa fiu iubit ?

 

            Asta ar putea fi problema de baza a sotului tau, din informatiile pe care le-ei oferit tu, asa cum il vezi tu. Realitate despre el doar el singur o poate afla. 

 

            Spui ca  sotul tau nu are  sentimente ? Eu cred ca dimpotriva. Oricum e vorba de multa, multa suferinta...Repet, eu nu il cunosc pe sotul tau, eu cunosc ceva din imaginea ta despre sotul tau.

            Cred ca ai procedat corect hotarand sa-ti cresti singura copilul, probabil a fost un gest care te-a indepartat putin de modelul oferit de mama ta.

            Nu te concentra prea mult pe asemanarile sotului tau cu cei din familie; e normal sa fie asa, dar asta nu inseamna ca nu poate deveni el alt om.

 

            Si in final, daca sotul tau are o boala psihica...Daca ai intreba un psihiatru poate i-ar pune un diagnostic. In psihoterapie lucrurile stau altfel: devenim oamenii actuali din incercarile de supravietuire din trecut. Ca si plantele, ne inclinam in directia in care e mai multa lumina, chiar daca pentru asta crestem strambi. Cu siguranta psihoterapia l-ar putea ajuta. L-ar putea ajuta si o terapie de cuplu. Si te-ar putea ajuta si pe tine oricare dintre ele, chiar si numai pentru a-ti raspunde la problemele actuale. Se face mai multa lumina.

 

            Ai incredere in intuitia ta, ai curajul de a spera in shimbare si ai curajul de a cere ajutor...

 

        Numai bine!   

psih. Adriana Persu