Sparanghel

(Asparagus officinalis), Familia: Asparagaceae

Originar din sudul Europei, sparanghelul salbatic sau umbra-iepurelui, creste spontan in diverse regiuni. Varietati cultivate: sparanghelul din Argenteuil, sparanghelul verde, alb cu virful violet etc. (era cultivat inca de pe vremea grecilor si a romanilor).

Principalii constituenti cunoscuti (cifre aproximative dupa locul de cultura si dupa inaltimea plantei):

- apa (90-95%),
- glucide (1,79 la 3,50%),
- lipide (0,10 la 0,15%),
- protide (1,60 la 1,90%),
- celuloza (0,65 la 0,70%),
- vitaminele A, Bv B2,C,
- mangan, fier, fosfor,
- potasiu, calciu, cupru, fluor, brom, iod,
- asparagina,
- metilmercaptan (care da urinei mirosul ei caracteristic).

Proprietati:

- depurativ;
- diuretic;
- drenor hepatic si renal, al intestinului, al plamanilor si al pielii;
- remineralizant;
- fluidifiant sanguin;
- calmant al eretismului cardiac (excitatie nervoasa);
- determina o scadere a glicozuriei;
- laxativ.

Indicatii:

- astenii fizice si intelectuale, convalescente;
- anemii;
- demineralizare;
- insuficienta hepatica si renala;
- litiaza urinara;
- artritism, guta, reumatisme;
- bronsite cronice;
- dermatoze (anumite eczeme);
- vascozitate sanguina;
- palpitatii;
- diabet.

Mod de folosire:

Ca multe alte legume: in stare cruda, trecut prin razatoare in aperitive sau sub forma de suc. Sparanghelul este contraindicat in cistita si, pentru unii, in reumatismul articular acut. De fapt, autorii nu sunt de acord in toate privintele: deci unii prescriu sparanghelul artriticilor si chiar pentru litiazele renale, altii - parese mai numerosi - preconizeaza prudenta in aceste cazuri, sparanghelul iritand epiteliul renal. Pe de alta parte, bogat in purine (24 mg la 100 g - Lederer), leguma aceasta trebuie sa fie consumata cu moderatie de catre bolnavii de guta.

Comentarii (0) Nume E-mail ( nu se publica online ) Comentariu